Ordinul de protecție provizoriu.

Ordinul de protecție provizoriu.

Ordinul de protecție provizoriu. 1200 1200 Tudor Barău

Legea nr. 174 din 13 iulie 2018 a adus cateva modificari importante Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, astfel incat, organele de politie pot dispune masuri de protectie, in favoarea victimelor violentei domestice, prin emiterea unui ordin de protectie provizoriu.

Victimele violentei domestice puteau sa se adreseze, pentru obtinerea unui ordin de protectie impotriva agresorului, numai instantei de judecata.

Prin modificarile legislative  se doreste ca victimele violentei domestice sa aiba posibilitatea de a obtine, cu prioritate, chiar la momentul sesizarii, in mod eficient si efectiv, ajutorul organelor de politie, pentru inlaturarea agresiunii si a efectelor acesteia.

Prin ordinul de protectie provizoriu se dispun, pentru o perioada de 5 zile, una ori mai multe masuri de protectie, de măsură sa contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, fiind instituite urmatoarele obligatii sau interdictii:

a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta comuna, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor in locuinta comuna;

c) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiti potrivit prevederilor art. 5, ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamânt a persoanei protejate;

d) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;

e) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute.

Conform prevederilor legale, obligatiile si interdictiile dispuse impotriva agresorilor prin ordinele de protectie provizorii devin obligatorii imediat dupa emiterea acestora, fara somatie si fara trecerea vreunui termen.

Pentru verificarea sesizarilor privind violenta domestica, aflarea adevarului si solutionarea justa a sesizarii, politistii au dreptul sa obtina probe prin urmatoarele mijloace:

a) constatarea prin propriile simturi si consemnarea celor constatate intr-un inscris ori inregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atributiilor de serviciu si consemnarea celor constatate intr-un inscris;

c) declaratiile persoanelor implicate in actele de violenta domestica, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violenta domestica si ale altor persoane care pot comunica informatii cu privire la persoanele implicate in actele de violenta domestica;

d) inregistrari video sau audio ori fotografii, indiferent de provenienta acestora;

e) inscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postarilor in mediul electronic si/sau de telefonie mobila.

Pentru verificarea sesizarilor privind violenta domestica si in scopul obtinerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizarii, politistii au dreptul de a patrunde in domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara acordul acesteia, precum si in sediul oricarei persoane juridice, fara acordul reprezentantului legal al acesteia, daca sesizarea indica in mod expres ca actele de violenta domestica au loc sau au avut loc in spatiile respective.

Politistii pot folosi forta si mijloacele din dotare, in mod adecvat si proportional, pentru a patrunde in spatiile prevazute anterior, iar actiunile lor pot fi inregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fara consimtamântul persoanelor, inregistrarile sau fotografiile constituind probe, potrivit legii.

Ordinul de protectie provizoriu se inainteaza de catre unitatea de politie din care face parte politistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lânga judecatoria competenta in a carei raza teritoriala a fost emis, in termen de 24 de ore de la data emiterii.

Procurorul decide cu privire la necesitatea mentinerii masurilor de protectie dispuse de organul de politie in termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protectie provizoriu, prin rezolutie și imediat dupa confirmarea, procurorul inainteaza ordinul de protectie provizoriu, insotit de documentele care au stat la baza emiterii si confirmarii acestuia, judecatoriei competente in a carei raza teritoriala a fost emis, insotit de o cerere pentru emiterea ordinului de protectie, intocmita potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) lit. a) si art. 26 din Legea nr. 217/2003, situatie in care durata initiala pentru care a fost dispus se prelungeste, de drept, cu durata necesara indeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protectie, cu informarea agresorului despre acest fapt.

In cazul in care constata ca nu mai este necesara mentinerea masurilor de protectie dispuse, procurorul poate dispune motivat incetarea masurilor de protectie, cu mentionarea momentului de la care acestea inceteaza. Procurorul comunica acest lucru de indata unitatii de politie care a inaintat ordinul de protectie provizoriu, care ia masuri pentru informarea imediata a persoanelor ce faceau obiectul acestuia.

Ordinul de protectie provizoriu poate fi contestat la instanta de judecata competenta, in termen de 48 de ore de la comunicare.

Avocat BARĂU TUDOR