Conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere asupra sa. Contravenție. Sancțiune.

Conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere asupra sa. Contravenție. Sancțiune.

Conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere asupra sa. Contravenție. Sancțiune. 1270 669 Tudor Barău

Neprezentarea actelor la cererea poliţistului constituie contravenție și este sancționată de  OUG 195/2002, Codul Rutier în Art. 108 pct. 1 lit a.

Astfel, refuzul înmânării actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevazute de lege, la cererea poliţistului rutier, precum şi refuzul de a permite verificarea vehiculului săvârşite  de către conducătorul de autovehicul sau de către conducătorul de tramvai atrage aplicarea unei sancțiuni contravenționale prevăzute de Art.101. – (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (6-8 puncte de amendă, sau 870 – 1.160 de lei – n.r.) următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.(2).

Astfel conform Art.35. – (2) Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.

 Avocat Tudor Barău