Răspunderea civilă delictuală are la bază repararea prejudiciului cauzat unei persoane, în situaţia în care, fapta este săvîrşită cu vinovăţie. Aceasta are la bază săvârşirea unui delict faţă de o anumită persoană. Astfel, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere,…
read moreCodul Civil reglementează modalitatea prin care, un copil, poate fi recunoscut de către un părinte ulterior nașterii acestuia. Desigur sunt situații speciale, însă există modalități de recunoaștere dar și de contestare a acestei recunoașteri. În situația în care, naşterea copilului nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în…
read moreConvenția matrimonială este o convenție încheiată între doi viitori soți, convenție în care este trecută situația patrimoniului celor doi soți după încheierea căsătorie. Convenția matrimonială are rolul de a clarifica care sunt bunuri comune și care sunt bunuri proprii a unuia sau altuia dintre soți. Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale…
read moreNoțiunea de regimuri matrimoniale se referă la raporturile dintre soti, precum si raporturile dintre acestia si tertele persoane. Regimul matrimonial are in vedere numai relațiile pecuniare ale soților. Conform dispozițiilor din Codul Civil, diferit față de Codul Familiei, viitorii soţi pot alege ca tip de regim matrimonial: comunitatea legală; separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională.…
read moreCa urmare a modificărilor legislativă în materia Codul Familiei integrat în noul Cod Civil a apărut reglemetată și instituția logodnei din punct de vedere legal. Logodna reprezintă o promisiune făcută în mod reciproc prin care două persoane o fac înainte de a se căsători. Logodna se poate referi și la perioada de timp care se…
read moreConform dispozițiilor legale, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului și al persoanei fizice și servesc la cunoașterea numărului și structurii populației, a situației demografice, la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Actele de naștere, de căsătorie și…
read moreExistă situații în care, o persoană trebuie identificată ca având un domiciliu în anumite situații speciale ca cele descrise în titlul articolului. Conform art. 92 din Codul Civil, domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el…
read moreDeosebit de Ordinul de Protecție provizoriu potrivit prevederilor din art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act…
read moreExistă situații de violență în familie față de care se pot emite anumite sancțiuni pentru protejarea persoanelor supuse acestor agresiuni. Ordinul de protecţie provizoriu este una din variante și se emite doar de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane…
read moreCircumstanțele atenuante reprezintă acele împrejurări, prevăzute de lege sau reținute de instanță în procesul de individualizare a pedepsei care, deși nu înlătură caracterul penal al unei fapte, indică un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului, având ca urmare aplicarea unei pedepse în limitele reduse cu o treime. Conform art. 75…
read more