Pensia de întreținere. Când este datorată. Cuantum. Executare.

Pensia de întreținere. Când este datorată. Cuantum. Executare.

Pensia de întreținere. Când este datorată. Cuantum. Executare. 277 182 Tudor Barău

Pensia de întreținere. Când este datorată. Cuantum. Executare.

Pensie de întreținere a minorului sau minorilor rezultați dintr-o realție de căsătorie sau de concubinaj, mai poartă denumirea și de pensie alimentară.

Pensia, reprezintă o obligația a părintelui în favoarea copilului, stabilită în urma pronunțării unei sentințe de divorț sau în urma separării unor părinți necăsătoriți.

Conform Art. 529 Cod Civil, Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Astfel, legislația a stabilit un cuantum al acesteia, de următoarea manieră:

  1. până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil
  2. o treime pentru 2 copii şi
  3. o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Există și o situație specială, atunci când cuantumul întreţinerii datorate copiilor nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat la plata acesteia în situația în care acesta mai are în  întreţinere o altă persoană potrivit legii.

În ceea ce privește cuantumul, se discută astfel de starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere.

Modalităţile de executare

Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită printr-o sumă de bani datorată lunar minorilor.

Există posibilitatea ca pensia de întreţinere să fie stabilită sub forma unei sume fixe, atunci când ambii părinți sunt de acord cu această sumă sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere, conform cotelor stabilite de Codul Civil.

Data de la care se datorează această pensie este stabilită tot de Codul Civil, respectiv de la momentul introduceri acțiunii în fața Instanței de Judecată.

In situația în care, după pronunțarea soluției, nu se plătește pensia alimentară, părintele care i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, poate apela la un executor judecătoresc pentru a face demersurile necesare pentru obținerea acesteia sau dacă se refuză plata se poate formula plângere penală pentru abandon de familie.

Avocat Tudor Barău