Modalitatea de restituire a produselor cumpărate online.

Modalitatea de restituire a produselor cumpărate online.

Modalitatea de restituire a produselor cumpărate online. 1920 1080 Tudor Barău

Pandemia și nu doar aceasta a determinat cumpărarea produselor sau serviciilor online, iar ulterior constatăm că nu este produsul/serviciul la care ne așteptam, sau  nu îl mai dorim.

Întrebarea care se ridică”Care sunt drepturile dar și obligațiile dumneavoastră din punct de vedere legal, în calitate de client, cât și în cea de comerciant”.

Conform art. 6 alin. (1) lit. h) din OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, care transpune în legislația națională Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, printre informațiile pe care comerciantul trebuie să le furnizeze într-o manieră clară și accesibilă consumatorului înainte de încheierea unui contract la distanță se enumeră și dreptul de retragere, condițiile, termenele, procedura de exercitare a acestui drept, precum și formularul tipizat de retragere.

Conform acestor dispoziții dreptul de retragere reprezintă posibilitatea consumatorului de a  rezilia contractul încheiat la distanță în termen de 14 zile fără a invoca un motiv și fără a suporta alte costuri decât cele efectuate pentru returnarea produsului.

Termenul de retragere de 14 zile începe să curgă în cazul contractelor de vânzare din ziua în care consumatorul sau o terță persoană indicată de către acesta intră în posesia fizică a produselor livrate sau a ultimului produs în cazul în care acestea au fost livrate separat. În cazul contractelor de prestări servicii, termenul de 14 zile expiră de la data încheierii contractului.

Conform prevederilor legale, contractul se consideră încetat la momentul în care este trimisă cererea de retragere către comerciant.

Mai mult, corespunzător art. 10 din OUG 34/2014, în situația în care comerciantul a omis să informeze consumatorul cu privire la dreptul acestuia de retragere, perioada de retragere expiră la 12 luni de la sfârșitul perioadei inițiale de retragere de 14 zile, iar în situația în care vânzătorul  a transmis consumatorului dreptul acestuia de retragere în termen de 12 luni de la data la care acesta a intrat în posesia fizică a produselor sau a închierii contractului de prestări servicii, perioada de retragere expiră în 14 zile de la data la care consumatorul a primit informațiile respective.

Consumatorul își exercită dreptul de retragere la timp dacă trimite vânzătorului comunicarea prin care se retrage din contract în termenul de 14 zile calendaristice. În acest sens, consumatorul poate să folosească modelul de formular de retragere furnizat de către comerciant sau poate face altă declarație neechivocă în care își exprimă dorința de retragere din contract.

De asemenea, comerciantul poate oferi consumatorului opțiunea de a trasmite formularul sau declarația de retragere în format electronic, pe site-ul magazinului. Vânzătorul trebuie să comunice consumatorului confirmarea de primire a formularului de retragere.

În urma încetării contractul la distanță, comerciantului îi revine obligația de a rambursa în cel mult 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului, suma pe care clientul a plătit-o. Rambursarea sumei se va realiza prin aceeași modalitate de plată ca și cea aleasă de consumator pentru plata inițială.

În ceea ce privește obligația consumatorului, acesta trebuie să returneze produsele comandate în termen de 14 zile de la data la care acesta a comunicat comerciantului decizia de retragere din contract. Este important de menționat obligația consumatorului de a compensa orice valoare diminuată a produselor rezultată din manipularea acestora sau utilizarea acestora într-o măsură care este mai mult decât necesară pentru a stabili natura, caracteristicile și funcționarea bunurilor.

Dacă nu a existat o informare a consumatorului cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. h) din OUG 34/2014, consumatorul are opțiunea de a se retrage din contract după o perioadă de timp mai îndelungată în care a utilizat bunul, fără a putea fi ținut responsabil pentru uzura produsă.

Avocat BARĂU TUDOR