Măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Măsura preventivă a arestului la domiciliu. 1200 675 Tudor Barău

Din categoria măsurilor preventive face parte și această măsură preventivă care poate fi luată față de o anumită persoană, în situația în care, aceasta se presupune că a săvârșit o infracțiune.

Măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă de către judecător, inculpatului, pe o anumită perioadă determinată și constă în aceea de a nu părăsi imobilul în care acesta locuiește sau își are domiciliu, fără permisiunea acordată de către organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.

În această perioadă inculpatul are următoarele obligații:

  1. a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
  2. b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obișnuit împreună cu el sau nu se află în îngrijirea sa.

Această măsură se dispunde de către judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată.

Există posibilitatea ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, însă până la acest moment nu există tehnologia implementată.

Prin instituirea obligațiilor fată de inculpat, în cazul în care se încălcă cu rea-credință măsurii sau a obligații, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În această perioadă, inculpatul poate părăsi imobilul doar pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

Se poate formula o cererea scrisă și motivată adresată judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, care urmează să fie analizată și prin încheiere, îi se poate permite părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.

În anumite cazuri urgente, pentru anumite motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnate cu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza.

Ulterior luării acestei măsuri preventive, copia încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată prin care s-a luat măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului și instituției, organului sau autorității desemnate cu supravegherea sa, organului de poliție în a cărei circumscripție locuiește acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră.

 

Instituția, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății în vederea revocării acestei măsuri pentru nerespectarea obligațiilor.

Această măsură preventivă este supusă supravegherii iar organul de poliție poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta.

 

Avocat Tudor Barău