Întâmpinarea. Elemente. Conținut.
Sunt multe întrebări legate de Întâmpinare; ce reprezintă, de ce este necesar depunerea ei, ce trebuie să conțină, în ce termen se depune și care sunt sancțiunile pentru nedepunerea ei.
O definiție clară, apare ca urmare a apariției noului cod de procedură civilă și reprezintă actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată.
Întâmpinarea va cuprinde: numele și prenumele pârâtului, codul numeric personal, domiciliul sau reședința acestuia ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menționat în cererea de chemare în judecată, semnătura.
Pe lângă elementele esențiale expuse mai sus, mai trebuie indicat în cuprinsul acesteia și excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii, dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere.
De prinicipiu, în majoritatea situațiilor, întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
Dacă pârâtul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind desfășurarea procesului.
Există și o sanctiune dacă aceasta nu este depusă în termenul prevăzut de lege, respectiv decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
Termenul legal pentru depunerea acesteia este de 25 de zile de la data primiri cererii de chemare în judecată, în acest termen diferă în situația cauzelor urgente sau în căile de atac.
Avocat Tudor Barău