În situația în care, față de un copil minor a fost dispusă măsura plasamentului, această măsură nefiind una definitivă, având un caracter provizoriu, părinții copiilor față de care a fost dispusă această măsură pot solicita reintegrarea copilului în familie.
Astfel, dacă măsurile care au impus luarea măsurii plasamentului au încetat, fapt costatat de Instanța de judecată se poate dispune reintegrarea copilului.
Conform dispozițiilor art.2 din Legea nr.272/2004, orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis, sau după caz încheiat în acest domeniu, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, același text legal precizând că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai acestuia, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cazurile soluționate de instanțele judecătorești.
În toate situațiile în care instanța judecătorească este chemată să dispună asupra vreunei măsuri în legătură cu un minor, ceea ce primează în mod absolut este interesul superior al copilului, orice măsură dispusă de instanța de judecată trebuind să aibă în vedere cu prioritate acest interes.
Art. 8 din Convenția Europeană implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune acest măsuri.
În ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce aceste drepturi, autoritățile naționale trebuie să vegheze la respectarea unui raport de proporționalitate între ele (Hotărârea Hokkonen, Scozzeri și Cuinta împotriva Italei, nr.3922/1998 și xxxxx/1998 alin.221 CEDO, 2000 – VIII), iar interesul superior al copilului, în funcție de natura și de importanța sa poate să prevaleze față de cel al părintelui (Hot. în cauzele EP împotriva Italiei din 16.11.1999, nr.xxxxx/1996, alin.62).
În adoptarea măsurii, care constituie o ingerință în exercițiul drepturilor apărate de art.8, statele semnatare ale Convenției dispun de o marjă de apreciere cu întindere variabilă, iar autoritățile statale trebuie să vegheze ca un just echilibru să fie menținut între toate interesele implicate în cauză, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.
Astfel, dacă în baza documentelor depuse rezultă existența posibilităților materiale pentru reintegrarea minorei în familie, dovezi de disponibilitate în realizarea unui climat familial pentru minor și în stabilirea unor raporturi normale de atașament față de copilul aflat în plasament se poate dispune reintegrarea în famila naturală.
Art.2 din Legea nr.272/2004 modificată prevede că „în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere:
- a) nevoile de dezvoltare fizico-psihologică de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
- b) opinia copilului, având în vedere nevoile și gradul de maturitate;
- c) istoricul copilului având în vedere, în mod special situațiile de abuz, neglijare, exploatare(…) precum și posibilele situații de risc care pot interveni pe viitor;
- d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și educarea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestui;
- e) menținerea relației personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament”.
Noțiunea de interes superior al copilului care constituie un imperativ ce trebuie respectat în toate măsurile care privesc copilul, are în cererile ce vizează reintegrarea minorului în familie sau menținerea unor măsuri de protecție alternativă, un înțeles specific.
Pe lângă aspectele de natură materială ce vizează condițiile de locuință și veniturile oferite de părinți pentru creșterea copilului vor avea o greutate importantă, din punct de vedere decizional și circumstanțele legate de compatibilitatea emoțională dintre părinți și copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de părinți o creează pentru copilul abuzat sau neglijat și care a fost subiectul unei măsuri de protecție alternativă (incluzând aici și mediul familial dezvoltat în jurul părinților).
De aceea la determinarea interesului superior al copilului, trebuie să se aibă în vedere nevoile de dezvoltare (fizice, psihologice, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie), istoricul copilului în mod special situațiile de abuz, neglijare, exploatare, precum și potențialele situații de risc ce pot apărea în viitor, capacitatea părinților de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interesul copiilor prezintă un dublu aspect : pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos; pe de altă parte, să mențină legăturile acestora cu familia cu excepția cazului în care aceasta s-a arătat nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale (cauza Amanalachioai c României, poz.81).
Or, din punctul de vedere al acestor dezvoltări teoretice referitoare la cuprinsul noțiunii de „interes al copilului” se constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materie, apreciind că nu este oportună și nu corespunde nevoilor minorului măsura de reintegrare a acestuia în familia biologică.
Art. 74 din Legea 272/2004 republicată, prevăd că „la încetarea măsurilor de protecție specială prin reintegrarea copilului în familie, serviciul public de asistență socială, organizat la nivelul municipiilor și orașelor, persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul de specialitate al primarului, precum și direcția generală de asistență și protecția copilului în cazul sectoarelor municipiului București, de la domiciliul sau, după caz, de la reședința părinților au obligația de a urmări evoluția dezvoltării copilului precum și modul în care părinții își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni”.
Prin urmare și după încetarea măsurii de protecție alternativă și reintegrarea minorei în familia naturală, autoritățile publice cu atribuții în domeniu, astfel cum sunt reglementate de Legea 272/2004 exercită un control asupra modalității în care părinții își îndeplinesc obligațiile față de minoră și urmăresc evoluția dezvoltării copilului în familia naturală, pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la data reintegrării în familie, iar în ipoteza sesizării unor situații de risc pentru minora Sibela, pot sesiza instanțele judecătorești pentru luarea unor măsuri de protecție alternativă.
O astfel de cerere adresată Instanței trebuie însoțită de următoarele documente:
Referat privind situația copilului în cauză, Raport privind situația cuplului mamă-copil, Dispozițiile Directorului General al D.G.A.S.P.C., copia certificatului de naștere al copilului, copia certificatului de căsătorie al părinților, copia cărții de identitate a mamei copilului, declarație mamă, rapoarte de vizită, răspunsul S.E.I.P. cu privire la domiciliul părinților copilului, ancheta socială întocmită de autoritățile locale la domiciliul părinților sau alte documente justificative.
Avocat TUDOR BARĂU
