În situația unui divorț sau a unei relații de concubinaj din care a rezultat un copil minor se ridică întrebarea cine se va ocupa de acesta în situația în care celălalt părinte este plecat, dezinteresat, nu ia legătura cu minorul, nu îl ajută moral sau material determinând ca acel părinte care se ocupă în mod curent de copil să solicite exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către acesta.
Sunt părinți care pretind că sunt îndreptățiți să obțină exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești însă ar trebui să cunoască și dispozițiile legale în materia modului în care se atribuie, prin hotărâre judecătorească acest drept.
Regula instituită de dispozițiile noului cod civil este aceea că autoritatea părintească să se exercite în comun de ambii părinți însă, potrivit art. 398 cod civil pentru motive bine întemeiate și atunci când este în interesul minorului instanța poate decide ca activitatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți.
Art. 398. Exercitarea autoritatii parintesti se există de catre un singur parinte doar în anumite situații:
(1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
(2) Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
Exercitarea autoritatii parintesti de catre unul dintre parintii divortati, in conditiile art. 398 Noul Cod Civil, nu trebuie confundata cu situatiile prevazute la art. 507 Noul Cod Civil, cand exercitarea autoritatii parintesti se face de catre un singur parinte, pentru ca celalalt este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti, sau, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa.
In toate aceste situații, exercitarea autoritatii parintesti se face doar de unul dintre parinti, in timp ce in cazul prevazut la art. 398 exercitarea autoritatii parintesti se face tot de ambii parinti, dar in mod inegal, pentru ca se produce o schimbare, in sensul ca drepturile parintesti se exercita de unul dintre parinti, dar celalat parinte are dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
Ce reprezintă „Motivele temeinice”.
Dispoziţiile de excepţie impuse în art. 507 Cod civil acoperă o altă sferă de exercitare a autorităţii părinteşti decât accea din raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori care beneficiază de prevederile art. 396 -398 Cod civil.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune ori de câte ori există motive întemeiate cerute de interesul superior al minorului.
Cazurile sau situațiile prevăzute de art. 398 alin.1 Cod civil nu sunt enumerate nici măcar exemplificativ, tocmai datorită multitudinii de situaţi concrete care pot contura interesul copilului ca fiind acela ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte.
Posibilitatea instanţei de judecată de a lua măsuri cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti nu trebuie privită ca având un caracter sancţionator în privinţa părintelui care nu urmează să exercite autoritatea părintească, dat fiind că, potrivit celui de al doilea alineat al art. 398 Cod civil, acesta din urmă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului.
Astfel, aplicarea măsurii prevăzute de art. 398 al. 1 Cod civil nu elimină calitatea și conţinut statutul de părinte al tatălui şi nu se poate face similitudine cu situaţia celui decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti.
Pot fi situații în care instanța poate dispune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, comportament agresiv al tatalui fata de minor, nu doar psihic dar chiar si fizic, acesta reprezinta in sine un risc pentru ei, pentru dezvoltarea, cresterea si educatie, abuzul de alcool al unui părinte sau consumul de droguri, comportamentul depravat sau imoral sau altfel de situații care sunt percepute de minori și care pot influența dezvoltarea armonioasă a acestora.
Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art 263 Cod Civil implică faptul ca minorul să se bucure de prezenţa ambilor părinţi care au îndatorirea de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală, de educaţie, învăţătură şi pregătire profesională în vederea unei dezvoltări armonioase şi numai în cazuri de excepţie autoritatea părintească să revină numai unuia dintre părinţi. Cu titlu exemplificativ, alin 2 indice 5 al art 31 din legea 272/2004 prevede că „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică,dependenţa de droguri a celuilalt părinte,violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de acel părinte a autorităţii părinteşti.”
Autoritatea părintească este o instituţie care nu presupune prezenţa fizică a părinţilor în acelaşi loc în momentul luării unei hotărâri cu privire la persoana minorilor, şi nici acordul expres pentru fiecare act în parte, ci o consultare a părinţilor, pentru ca, de comun acord, să fie luate măsurile cele mai bune pentru copii cu privire la aspecte de o oarecare însemnătate, nu pentru orice act sau fapt ce rezultă din traiul zilnic.
Avocat BARĂU TUDOR
