Cetățenii români care au domiciliul sau reședinta în străinătate, fie că vorbim de Uniunea Europeană (UE), fie că vorbim de celelalte state, pot să întreprindă demersurile necesare în vederea desfacerii căsătoriei.
Un prim aspect pe care trebuie să îl aibe în vedere este acelea legat de faptul că, nu există o legătură directă între locul unde s-a oficiat căsătoria și locul unde se poate face divorțul.
Astfel, doi cetățeni români căsătoriți în țară și care s-au stabilit în străinătate nu trebuie neapărat să se întoarcă în România pentru a divorța.
La nivelul legislației europene există un act normativ obligatoriu pentru statele membre și care conține anumite prevederi referitoare la divorț. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 – competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești este un act normativ menit să ajute cuplurile internaționale să își soluționeze litigiile care implică mai mult de o țară, în ceea ce privește divorțul și încredințarea copiilor.
Soții pot solicita divorțul sau separarea legală de comun acord sau individual, iar acest aspect este valabil atât pentru România, cât și pentru toate celelalte state membre ale UE.
Cererea de divorț poate să fie adresată
- în țarade origine a ambilor soți (România);
- în țara unde locuiesc soții;
- în țara în care aceștia au locuit împreună ultima dată, dacă unul dintre soți mai locuiește încă acolo (ne referim aici la situațiile în care soții locuiesc fiecare în alt stat membru UE);
- în țaraîn care locuiește unul dintre soți, dacă cererea se înaintează de comun acord;
- în țara în care locuiește cel care introduce cererea de divorț în instanță (alta decât România), dar numai dacă acesta este cetățean al țării respective sau dacă a locuit acolo cel puțin șase luni înainte de a depune cererea de divorț;
- în țara în care locuiește soțul împotriva căruia se introduce cererea de divorț.
Dacă fiecare dintre soți a făcut în instanță o cerere de divorț în state diferite, atunci instanța competentă să se pronunțe în privința divorțului soților este prima instanță judecătorească la care s-a depus cererea.
Hotărârile de divorț pronunțate într-o țară din UE sunt recunoscute în celelalte state membre, fără necesitatea unor proceduri suplimentare.
16 state membre ale UE au adoptat un set unic de norme pentru a stabili ce lege ar trebui să se aplice în cazul divorțurilor transfrontaliere. Printre acestea se numără și România, iar prevederile se regăsesc în Codul civil, în Cartea a VII-a, unde sunt detaliate dispozițiile legale de drept internațional privat. Celelalte 15 state membre sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia, Spania și Ungaria.
Practic, dacă există un acord în acest sens (exprimat printr-o convenție), soții pot să solicite ca, în privința divorțului lor, să se aplice fie legea română, fie legislația din:
- țara în care au reședința ambii soți la data exprimării acordului;
- țara în care soții au locuit împreună ultima dată, dar numai dacă unul dintre ei mai locuia acolo la momentul exprimării acordului;
- țara a cărei cetățenie este deținută de unul dintre soți;
- țara în care s-a înaintat cererea de divorț;
- țara pe teritoriul căreia au locuit cel puțin trei ani.
În lipsa unui astfel de acord, instanțele vor aplica legislația din:
- țara în care soții locuiesc împreună la momentul cererii de divorț;
- țara în care au locuit împreună ultima dată, dar doar dacă cel puțin unul dintre ei mai are reședința acolo la momentul cererii de divorț;
- țara de cetățenie comună a celor doi;
- dacă nu este posibilă niciuna dintre situațiile de mai sus, țara în care s-a înaintat cererea de divorț;
Avocat BARĂU TUDOR
