Este modalitatea prin care, o persoană fizică, își poate stabili sau schimba locul unde urmează să domicilieze.
Instituția este reglementată în Codul Civil însă relevanță au dispozițiile din legile speciale.
Codul civil stabilește următoarele reguli:
(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.
(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.
(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.
Art. 26 şi urm. din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată stabilește următoarele reguli:
(1) Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.
(2) Cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.
Lege 105/1996 privind Stabilirea și schimbarea domiciliului și reședinței cetățenilor români cu domiciliul în România prevăd următoarele reguli:
(1) Cetățenii români cu domiciliul în România au dreptul să-și stabilească sau să-și schimbe domiciliul ori reședința în orice localitate din țară, în condițiile legii.
(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) nu pot avea, în același timp, decât un singur domiciliu și o singură reședință. În cazul în care acestea dețin mai multe locuințe își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.
(1) Domiciliul persoanelor fizice prevăzute în art. precedent este la adresa din localitatea unde acestea își au locuința statornică.
(2) Domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic.
(3) Domiciliul minorului încredințat de instanța judecătorească unei alte persoane rămâne la părinții săi, iar în cazul în care aceștia au domiciliile separate și nu se înțeleg, instanța judecătorească decide la care dintre ei va avea domiciliul minorul.
(4) Domiciliul minorului este la reprezentantul său legal, în cazul în care numai unul dintre părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă.
(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică și în cazul persoanei fizice puse sub interdicție.
Reședința este locuința la care persoanele prevăzute în art. 24 locuiesc temporar, alta decât cea de domiciliu.
(1) Stabilirea domiciliului sau, după caz, înscrierea mențiunii de stabilire a reședinței în cartea de identitate se face la cererea persoanei fizice interesate, care declară pe propria răspundere adresa la care are locuința asigurată.
(2) Declarația se dă în scris și se semnează în fața unei persoane autorizate din cadrul formațiunii de evidență a populației.
(3) Pentru minorii și persoanele fizice puse sub interdicție, declarația prevăzută la alin. (2) se dă și se semnează de părinți sau de reprezentanții lor legali.
(4) În cazurile de imposibilitate de scriere sau de semnare se face mențiune despre aceasta.
(5) Stabilirea domiciliului sau a reședinței se înscrie în fișa de evidență a populației și în Registrul permanent de evidență a populației.
Persoana care își schimbă domiciliul este obligată ca, în termen de 15 zile de la data mutării la noua adresă, să se prezinte la formațiunea de evidență a populației pentru eliberarea unei noi cărți de identitate.
(1) Persoana care locuiește temporar mai mult de 45 de zile la altă adresă decât cea de domiciliu este obligată să se prezinte la formațiunea de evidență a populației pentru înscrierea, în cartea de identitate și în documentele de evidență, a mențiunii de stabilire a reședinței.
(2) Mențiunea de stabilire a reședinței se acordă pentru perioada solicitată, dar nu mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește la reședința stabilită. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni de stabilire a reședinței.
Se exceptează de la obligația prevăzută la art. 29:
- a) persoana care locuiește o perioadă mai mare decât cea prevăzută la art. 29 alin. (1), dar nu mai mult de 60 de zile, în interesul serviciului, la odihnă sau tratament;
- b) elevul și studentul aflați în vacanță;
- c) persoana internată pentru îngrijirea sănătății;
- d) cadrul militar activ care locuiește în interesul serviciu lui în altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de durată.
(1) Evidența locatarilor prin cartea de imobil se ține în următoarele categorii de imobile:
- a) destinate cazării în comun;
- b) care servesc total sau parțial ca locuință, situate în municipii, orașe sau în comunele din zona de frontieră;
- c) care servesc total sau parțial ca locuință, situate în celelalte localități, dacă dispun de mai multe unități locative.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile locatarilor imobilelor situate în incinta unităților militare, a sediilor misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare sau în locuințele ocupate exclusiv de membrii acestora.
(3) Organizarea activității de ținere a evidenței locatarilor prin cartea de imobil revine Ministerului de Interne, prin unitățile de poliție. Proprietarul, administratorul de imobil sau unul dintre locatari, desemnat de aceștia, căruia i-a fost încredințată cartea de imobil, are obligația să înscrie, pe baza cărților de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv și să o prezinte, la cerere, organelor abilitate ale Ministerului de Interne.
(4) Cartea de imobil se întocmește în două exemplare, dintre care unul se păstrează la responsabilul cărții de imobil, iar celălalt la unitatea locală de poliție.
Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte cartea de identitate responsabilului cărții de imobil, în vederea luării în evidență.
Persoanele care își schimbă domiciliul sau reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil, la noua locuință, în termen de 5 zile de la sosire.
La hoteluri și alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau administratorului acestora, după caz.
Unitățile de protecție socială, casele de copii, școlile de reeducare, alte instituții sau persoane fizice care internează, primesc pentru îngrijire sau găzduire persoane care nu posedă acte de identitate și, datorită stării fizice sau psihice în care se află, nu pot fi identificate sunt obligate să anunțe imediat formațiunea de evidență a populației de care aparțin, în vederea luării acestora în evidența provizorie, până la stabilirea identității lor.
În cazul în care se schimbă denumirea localităților și a străzilor, cheltuielile pentru schimbarea cărții de identitate vor fi suportate de instituțiile publice care au propus schimbarea denumirilor.
Dreptul persoanei fizice de a-şi stabili domiciliul în ţară sau în străinătate este o consecinţă firească a dreptului la libera circulaţie.
Pentru a fi în prezenţa unui domiciliu, este necesar ca persoana să îşi manifeste intenţia de a se stabili într-o anumită localitate şi să aibă efectiv o locuinţă principală în acea localitate.
Aşadar, orice persoană majoră poate să îşi aleagă domiciliul de drept comun în mod liber însă cu respectarea condițiilor prezentate mai sus.
Avocat Tudor Barău
