Reducerea termenului de suspendare a permisului de conducere.

Reducerea termenului de suspendare a permisului de conducere.

Reducerea termenului de suspendare a permisului de conducere. 1600 900 Tudor Barău

Ca urmare a apriției anumitor modificări la codul rutier, prin noile dispoziții se poate dispune reducerea, la cerere, a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul.

Concret, în situația în care, permisul de conducere este suspendat ca urmare a săvârșirii unei contravenții, după ce este susțin un test obligatoriu de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, șoferii beneficiază, mai nou, de reducerea perioadei de suspendare cu o treime 1/3, nu se reduce la 30 de zile, așa cum era stabilit în vechia reglementare.

Pentru a putea beneficia de aplicarea acestor noi reguli, șoferii cu permisul auto suspendat trebuie să nu se afle în primul an de la dobândirea lui, adică să nu fie șoferi începători, și să fie declarați admiși la un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

Astfel, potrivit OG 1/2022, ce a modficat recent o parte dintre regulile circulației rutiere.

“La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime.

Totodată, reducerea se face, la cerere, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, iar noua reglementare prevede și situația de a se putea susține examenul la oricare serviciu rutier.
Există și anumite excepții în anumite situații respectiv:

  • cumulare, din nou, a cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
  • șoferii care au permisul auto suspendat pentru condusul sub influența alcoolului,
  • pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe drumul respectiv,
  • pentru neoprirea la trecerea șinelor de tren sau
  • pentru întoarcerea ori mersul pe contrasens pe autostradă.
  • nu se poate cere reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere în cazul în care perioada a fost majorată sau suspendarea a fost aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare.

Ordonanță stabilește că, în cazul în care cei cu permisul suspendat încalcă regulile de circulație în perioada în care au drept de circulație, din nou legislația rutieră, spre deosebire de actualele reguli, “perioadele de suspendare dispuse se execută distinct, fără a se suprapune”.

Avocat Tudor Barău