Modalitatea de eliberare a duplicatelor după actele de stare civilă.

Modalitatea de eliberare a duplicatelor după actele de stare civilă.

Modalitatea de eliberare a duplicatelor după actele de stare civilă. 1150 995 Tudor Barău

Sunt situații în care, aveți nevoie de anumite documente aflate în evidența de stare civilă și datorită faptului că, nu sunteți în localitatea de domiciliu sau locuiți în străinătate, nu puteți să le obțineți personal.

Există desigur varianta prin care, puteți face o procură specială unei persoane în vederea obținerii acelui document însă aceasta necesită timp și cheltuieli pe care le puteți evita apelând la serviciile unui Cabinet de Avocatură.

Astfel, certificatele de naștere, de căsătorie, de deces precum și extrasele din registru de stare civilă se pot elibera și avocaților împuterniciți de către titulari sau de către reprezentanții legali ai acestora, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului de avocat.

Cererile se depun la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civila sau de la domiciliul ori reședința solicitantului.

Cererile privind eliberarea certificatelor de stare civilă cetățenilor străini ale căror acte sau fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, precum și ale cetățenilor români cu domiciliul ori cu reședința în străinătate se soluționează de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de primăria unității administrativ-teritoriale care păstrează registrele respective.

Minorilor cu vârsta de peste 14 ani, care nu au avut niciodată act de identitate, li se eliberează certificatul de naștere la cererea părinților sau a reprezentantului legal

Persoanele care au domiciliul în alte localități decât cele în care sunt păstrate registrele de stare civilă și nu se pot deplasa personal pentru a obține certificatele de stare civilă pot depune cererea la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale în raza căreia își au domiciliul ori reședința, indicând unitatea administrativ-teritorială unde se găsește actul respectiv și datele de stare civilă, pentru identificarea acestuia.

În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei îndreptățite li se eliberează, la cerere, un nou certificat.

 

Avocat Tudor Barău