Concubinajul. Drepturi și obligații
Concubinajul sau coabitarea așa cum mai este denumită, este situația în care persoanele care locuiesc împreună în mod stabil și continuu au anumite drepturi, chiar dacă relația lor de parteneriat nu le-a fost înregistrat în fața autorităților.
La acest moment legislația română nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire, neexistând un text legal care să reglemeteze acest aspect.
Concubinajul a devenit o forma modernă de conviețuire pe care partenerii de viață o adoptă.
Chiar dacă nu există o reglementare legală asupra acestui aspect totuși partenerii care optează pentru o astfel de conviețuire au anumite drepturi dar și obligații, în funcție de situațiile juridice în care intră.
Astfel, concubinii pot dobândi diferite proprietăți imobiliare sau mobiliare, imobile sau bunuri, pot contracta credite etc. , care se presupune că reprezintă bunuri dobândite în timpul relației de concubinaj și implicit în situația separarii pot fi supuse unui proces de împărțire a bunurilor, dacă nu există o altă înțelegere privind împărțirea lor.
Sunt multe situații în care din relația de concubinaj rezultă copii, iar concubinii devin părinții minorului.
Această formă de conviețuire, în planul relațiilor persoanale poate duce la o despărțire care nu generează implicațiile de natura divorțului (culpă sau vina cuiva, numele avut etc.).
Copiilor născuţi în timpul relației de concubinaj sunt copii rezultați din afara căsătoriei.
Aceştia se bucura de acelaşi regim de ocrotire ca şi orice copil din rezultat din căsătorie, legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie.
În ceea ce privește numele copilului, acesta va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. Dacă ulterior filiaţia a fost stabilită şi fată de celălalt părinte, instanţa de judecătă va putea să încuviinţeze copilului să poarte numele acestuia din urmă.
În situația în care, copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, copilul va purta numele de familie al unuia dintre părinţi ori numele lor reunite.
Ambii părinţi concubini au obligaţia de a se îngriji de buna creştere, dezvoltare și educare a copilului lor minor, autoritoritatea părintească exercitându-se în comun, aceasta fiind regula.
Concubinul căruia nu îi este încredinţat spre creştere şi educare prin stabilirea domiciliului minorului la acesta, are obligația să plăteasca pensie de întreţinere în raport cu veniturile sale respectiv 1/4 pentru un copil, 1/3 pentru doi copii şi 1/2 pentru trei sau mai mulţi copii).
Copilul născut din relația de concubinaj beneficiază de relaţiile de rudenie şi faţa de rudele părintilor săi și are dreptul să vină la moştenirea ambilor părinţi sau la moştenirea altor rude.
Spre deosebire de căsătorie unde soţii sunt proprietari ai bunurilor în devălmăşie, (modul lor de contribuţie la achiziţionarea bunurilor se aplică la întreaga masă partajabilă), discutând în această situație de bunuri comune, concubinii, în cazul bunurilor dobândite de acestia, sunt proprietari ai bunurilor în cote părți în cazul în care doresc partajarea acestoria iar instanța va avea în vedere fiecare bun în parte raportat la contribuția fiecăruia la dobândirea acestuia.
Sunt situații în care, după separarea concubinilor, anumite bunuri dobândite nu pot fi partajate în natură şi foştii concubini nu se înteleg, atunci bunurile respective poate fi valorificate iar suma de bani obţinută va fi împărţită conform cotei care în revine fiecăruia.
Concubinii au calitatea de proprietari asupra bunurilor dobândite și au dreptul de folosinţă asupra acestor bunuri numai în masura în care nu aduce atingere folosinţei concomitente a celuilalt proprietar şi nu schimbă destinaţia bunurilor respectiv.
In ceea ce privește actele de dispoziţie, repsectiv vânzarea acestora sau închirierea lor, acesta nu pot fi făcute decât cu consimţământul celuilat coproprietar.
Sunt situații în care, un bun este dobândit în timpul relației însă în actul de vânzare cumparare sau pe factura de achiziție să fie trecut doar unul dintre concubini.
Si un astfel de bun poate fi supus partajării, urmând ca situația de fapt sau modul de dobândire să fie dovedit cu documente sau cu orice mijloc de probă inclusiv cu martori.
Concubinii nu au vocaţie la moştenirea celuilat însă nimic nu îi împiedică să lase un testament celuilalt concubin.
Avocat Tudor Barău
