Principalele modificări aduse în ceea ce privește concediile medicale 2021.

Principalele modificări aduse în ceea ce privește concediile medicale 2021.

Principalele modificări aduse în ceea ce privește concediile medicale 2021. 1920 1280 Tudor Barău

La data de 1 august 2021 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență nr. 74/2021.

Principala modificare vizează faptul că medicii vor putea să elibereze certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă doar în două etape, având de asemenea obligația de a întocmi un plan de urmărire a evoluţiei bolii, a cărui structură este prevăzută în normele de aplicare a legii, pe care persoana asigurată are obligaţia să îl respecte. Prin excepție, în cazul anumitor boli speciale, a urgențelor medico-chirugicale și a anumitor boli infectocontagioase, pentru care se impune măsura izolării, precum și în situația în care asiguratul este internat în spital, nu se impune întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii. De asemenea, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și în cazul riscului maternal, pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii.

Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1398/729/2021 prevede modelul planului de evoluție a bolii, precum și ceea ce trebuie să conțină acesta.

Planul de urmărire a evoluţiei bolii va conține cele două etape de evaluare. În prima etapă se va realiza o evaluare inițială, se vor oferi indicațiile medicale, se vor emite bilete de trimitere pentru investigațiile necesare, se va stabili durata concediului medical inițial și se va face programarea pentru evaluarea ulterioară.

În cea de a doua etapă se urmărește evoluţia bolii care a cauzat incapacitatea temporară de muncă și se vor nota datele legate de reevaluarea clinică, indicațiile medicale din această fază, precum și date legate de prelungirea concediului medical și de justificarea acestei măsuri, dacă este cazul. În măsura în care medicii nu respectă obligația de întocmire a planului de evoluție a bolii, vor putea fi sancționați cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.

În situația în care asiguratul se află în imposibilitatea deplasării la cabinetul medical în vederea acordării concediului medical, medicul curant (medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu) poate acorda consultații la domiciliu sau la distanță.

Urmărirea evoluției bolii, dar și eventuala prelungire a concediului medical se va putea realiza și la distanță.

În prima etapă, durata acordării concediului medical poate fi de maximum 4 zile calendaristice pentru concediul medical acordat de medicul de familie şi de maximum 15 zile calendaristice pentru concediul medical acordat de medicii de specialitate din ambulatoriu.

În cea de a doua etapă, în cazul menţinerii incapacităţii temporare de muncă, constatată pe baza evaluării răspunsului la tratamentul iniţial şi/sau a rezultatului analizelor de laborator, investigaţiilor funcţionale şi/sau imagistice recomandate, medicul de familie sau, după caz, medicul de specialitate din ambulatoriu care monitorizează afecţiunea poate elibera certificatul de concediu medical în continuare până la o durată maximă de 7 zile pentru medicul de familie şi de maximum 30 de zile pentru medicul de specialitate din ambulatoriu.

Prin urmare, medicii vor trebui să urmărească evoluția bolii pacientului, a modului în care acesta reacționează la tratamentul prescris și doar în măsura în care, în urma analizelor și investigațiilor necesare, nu există o evoluție favorabilă, se va elibera un certificat de concediu medical în continuare.

În al doilea rând, o altă modificare importantă vizează numărul de zile ce va fi decontat de către stat în cazul concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă acordat pe perioada carantinei.

Se prevede astfel că, în cazul în care se instituie măsura carantinei la întoarcerea pe teritoriul României, pentru o persoană care s-a deplasat în interes personal într-o zonă în care la momentul deplasării exista epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, statul va deconta numai 5 zile din concediul medical acordat.

Înainte de modificare, legea prevedea faptul că la momentul intrării în carantină, statul va deconta integral indemnizația aferentă, indiferent de durata carantinei. S-a considerat că măsura este necesară pentru a responsabiliza persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie/risc epidemiologic, şi care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni astfel factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu medical pentru carantină.

S-a mai adăugat și o sancțiune pentru angajații care își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori și care, după obținerea certificatului de concediu medical, prezintă certificatul de concediu medical doar unui angajator și continuă să își desfășoare activitatea la celălalt angajator. Acești angajați vor putea fi sancționați cu amendă între 1.000 și 2.000 de lei.

Au apărut modificări și în ceea ce privește baza de calcul pentru persoanele care nu realizează venituri și se asigură în mod opțional pentru a beneficia de concedii medicale și indemnizații de maternitate. În acest caz, baza maximă de calcul lunară a indemnizaţiilor de asigurări sociale se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 3 salarii minime brute pe țară. Înainte de modificare, limita era stabilită la 12 salarii minime brute.

Pentru persoanele care se asigură opțional pentru a beneficia de concedii și indemnizații pentru maternitate, baza maximă de calcul lunară a indemnizațiilor se determină ca medie a veniturilor asigurate din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 12 salarii minime brute pe țară garantate în plată.

Avocat BARĂU TUDOR