Codul Civil reglementează modalitatea prin care, un copil, poate fi recunoscut de către un părinte ulterior nașterii acestuia.
Desigur sunt situații speciale, însă există modalități de recunoaștere dar și de contestare a acestei recunoașteri.
În situația în care, naşterea copilului nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama sa îl poate recunoaşte pe copil.
Dacă copilul a fost conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
Recunoaşterea poate fi făcută prin trei modalități:
- prin declaraţie la serviciul de stare civilă;
- prin înscris autentic sau
- prin testament.
În situația recunoaşterii prin înscris autentic, o copie a acestuia înscris este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă privind părintele.
Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Minorul necăsătorit îl poate recunoaşte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoaşterii.
Recunoaşterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.
Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Recunoaşterea este lovită de nulitate absolută în următoarele situații:
a) a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. (dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă);
b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată.
Atunci când recunoaşterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada filiaţiei este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.
Orice persoană interesată poate contesta oricând, prin acţiune în justiţie, filiaţia stabilită printr-un act de naştere ce nu este conform cu posesia de stat.
Filiaţia se dovedeşte prin certificatul medical constatator al naşterii, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilităţii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.
Dovada filiaţiei nu se face prin martori decât în cazul prevăzut la art. 411 alin. (3) sau atunci când există înscrisuri care fac demnă de crezare acţiunea formulată.
Avocat Tudor Barău
