Am să plec de la definiția dată acestei instituții, FILIÁȚIE, filiații, s. f. 1. Legătură de rudenie între copii și părinți, descendență; p. gener. legătură de rudenie în linie dreaptă. 2. Fig. Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unele din celelalte. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiațiúne s. f.] – Din fr. filiation.
Filiația copilului față de tatăl din afara căsătoriei poate fi stabilită prin recunoaștere sau în ipoteza în care tatăl refuză acest lucru, prin intermediul hotărârii judecătorești.
Astfel, copilul din afara căsătoriei are la îndemână o acțiune în justiție având ca obiect stabilirea paternității prin care urmărește să dovedească că pârâtul este tatăl său.
Filiația față de tatăl din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, după caz, conform art. 408 alin. 3 C. civ.
Recunoașterea copilului reprezintă actul juridic civil unilateral prin care o persoană declară despre un copil că acesta îi aparține.
Stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei prin recunoașterea acestuia este reglementată în cuprinsul art. 415 alin. 2 C. civ.
Astfel, copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
Care categorii de copii pot beneficia de dispozitiile art. 415 alin. 2 C. civ.
Este inadmisibil ca un copil din căsătorie să fie recunoscut de către alt bărbat. Copilul din căsătorie beneficiază de aplicarea prezumției de paternitate.
Dacă însă este tăgăduită paternitatea copilului din căsătorie și acesta devine copil din afara căsătoriei, el va putea fi recunoscut de tatăl său.
Conform art. 415 alin. 2 C. civ.:
– copilul conceput dar nenăscut, un copil conceput poate fi recunoscut cu singura condiție ca la naștere să aibă situația de copil din afara căsătoriei.
– copilul născut.
– copilul decedat. Potrivit art. 415 alin. 3 C. civ., după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești.
– copilul recunoscut. Potrivit art. 418 lit. a) C. civ., recunoașterea este lovită de nulitate absolută dacă a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea este valabilă.
Recunoașterea copilului, poate fi făcută prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament.
Acțiunea în stabilirea filiației față de tatăl din afara căsătoriei
Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei reprezintă acțiunea copilului ori a moștenitorilor acestuia, introdusă împotriva tatălui din afara căsătoriei, când acesta nu a recunoscut copilul astfel conceput și născut. Potrivit art. 424 C. civ., dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaște pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 425 C. civ., acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.
Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată și de moștenitorii copilului, în condițiile legii. Acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsului tată.
Nu în ultimul rând acțiunea poate fi promovată și de procuror, în temeiul art. 92 alin. 1 C. pr. civ.
Acțiunea poate fi formulată atât de copilul minor, cât și de cel major.
Acțiunea va fi formulată împotriva persoanei despre care se susține că ar fi tatăl copilului, ea putând fi promovată în cazul decesului pretinsului tată împotriva moștenitorilor acestuia, potrivit art. 425 alin. 3 C. civ.
În privința probelor este de menționat că pot fi utilizate orice mijloace de probă, sens în care pot fi utilizate înscrisurile, mărturisirea pretinsului tată, martori, prezumții, expertiză de specialitate.
Legea instituie o prezumție legală relativă potrivit art. 426 alin. 1 C. civ., paternitatea se prezumă dacă se dovedește că pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepțiunii.
Prezumția este înlăturată dacă pretinsul tată dovedește că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil, potrivit art. 426 alin. 2 C. civ.
Menționăm că prezumția reglementată de art. 426 C. civ. este incidentă doar în ipoteza stabilirii paternității copilului din afara căsătoriei, în timp ce prezumția de paternitate reglementată de art. 414 C. civ. operează în ipoteza copilului din căsătorie.
Potrivit art. 427 alin. 1 C. civ., dreptul la acțiunea în stabilirea paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului.
Așadar, în ipoteza în care acțiunea este promovată de către mamă, în numele copilului, ori de către reprezentantul legal al acestuia, atât timp cât copilul este în viață, dreptul la acțiune este imprescriptibil. Însă în ipoteza în care acțiunea este introdusă de moștenitorii copilului, copilul decedând fără a fi introdus acțiunea, termenul de prescripție extinctivă este de un an de la data decesului copilului, așa cum reiese din textul art. 427 alin. 2 C. civ. care face trimitere la art. 423 alin. 5 C. civ.
Printre efectele admiterii acțiunii în stabilirea paternități, ca urmare a admiterii acțiunii, copilul devine, cu efect retroactiv, copil din afara căsătoriei cu filiația stabilită față de ambii părinți.
De asemenea, în temeiul art. 450 alin. 2 sau 3 C. civ., ar putea avea loc modificarea numelui de familie al copilului, în sensul că acesta poate lua numele de familie al tatălui ori numele de familie reunite ale părinților (sau poate rămâne cu numele de familie al mamei).
Nu în ultimul rând, admiterea acțiunii mai produce efecte cu privire la exercitarea autorității părintești, la obligația de întreținere, la locuința copilului, la moștenirea legală etc.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că potrivit art. 428 C. civ., mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate din:
- a) cheltuielile nașterii și ale lehuziei;
- b) cheltuielile făcute cu întreținerea ei în timpul sarcinii și în perioada de lehuzie.
Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar și atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunțarea hotărârii privind stabilirea paternității.
Dreptul la acțiune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la nașterea copilului.
Mama nu poate cere aceste despăgubiri dacă nu a formulat și acțiune pentru stabilirea paternității.
Avocat BARĂU TUDOR
