În afară de bunurile care sunt dobândite în timpul căsătoriei ce reprezintă bunuri comune față de care fiecare dintre soți are o cotă de contribuție, fiecare dintre soți are în patrimoniu său și bunuri proprii.
Bunurile proprii nu fac parte din comunitatea legală a soților, ele alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate sau al altui drept real al soțului căruia îi aparțin, titularul dreptului exercitând asupra acestora în mod exclusiv atributele ce alcătuiesc conținutul dreptului de proprietate sau ale unui alt drept real.
Este prevăzut la art. 340 lit. a-h Cod Civil categoriile de bunuri care deși sunt dobândite în timpul regimului comunității legale, sunt bunuri proprii ale unuia dintre soți.
Enumerarea este una limitativă, soții neputând prin acte juridice să adauge la aceasta și alte categorii de bunuri.
Există posibilitatea legală ca, un bun propriu să devină bun comun în situația în care un soț donează celuilalt soț un bun propriu cu condiția să intre în comunitatea legală sau patrimoniul comun al soților.
Mai există situația în care, un bun comun să devină bun propriu, în cazul în care, cu respectarea condițiilor legale, are loc împărțirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Astfel, conform art. 340 lit. a Cod Civil bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres că ele vor fi comune, sunt bunuri proprii.
Includerea acestor bunuri în categoria bunurilor proprii a fost determinată de caracterul intuitu personae al dobândirii, caracter stabilit de legiuitor, sau prin voința dispunătorului în cazul legatului și donației.
Fiind acte cu titlu gratuit, legatele și donațiile sunt făcute în considerarea unei anumite persoane, ceea ce presupune că bunurile dobândite prin aceste modalități sunt proprii doar soțului gratificat nu și celuilalt soț.
Mai există situația în care, bunul a fost trasmis unuia dintre soți prin donație sau testament cu clauză de întreținere, iar clauza a fost executată de către soțul gratificat, bunul fiind propriu acestuia.
Dacă însă ambii soți au suportat din patrimoniul comun cheltuielile pentru executarea clauzei de întreținere, soțul nebeneficiar al donației sau testamentului este îndreptățit fie la a cere restituirea contravalorii părții sale de contribuție din aceste cheltuieli, fie de a se prevala de ele cu ocazia determinării cotei de contribuție a ambilor soți la dobândirea bunurilor comune.
Alte categorii de bunuri proprii ale fiecărui soț sunt: bunurile de uz personal; bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri; drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat; bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri; bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora și fructele bunurilor proprii.
Avocat BARĂU TUDOR