Există situații de violență în familie față de care se pot emite anumite sancțiuni pentru protejarea persoanelor supuse acestor agresiuni.
Ordinul de protecţie provizoriu este una din variante și se emite doar de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.
Astfel, poliţiştii constată existenţa unui risc iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din probele obţinute și formularul de evaluare a riscului.
Prin ordinul de protecţie provizoriu emis de polițist se poate dispune, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie de următoarea manieră:
– evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
– reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
– obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
– obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Ordinul de protecţie provizoriu va cuprinde în mod obligatoriu şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.
In situația în care în ordinul de protecţie provizoriu s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, iar acesta nu are asigurată cazarea din altă sursă, va fi informat și orientat către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat.
În situaţia în care agresorul solicită cazarea într-un centru rezidenţial din categoria celor menţionate mai sus, acesta va fi condus de către reprezentanți ai serviciului public de asistență socială la această locație.
Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Perioada de 5 zile se calculează pe ore, adică 120 de ore de la momentul la care s-a emis ordinul de protecţie provizoriu.
Ordinul de protecţie provizoriu se comunică atât agresorului cât şi victimei.
Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii.
Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu.
În cazul în care constată că nu mai este necesară menţinerea măsurilor de protecţie dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecţie, cu menţionarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.
Dacă procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, va aplica o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia.
Procurorul va înainta apoi ordinul de protecţie provizoriu cu o durată de 5 zile, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie cu o durată de maxim 6 luni.
Durata iniţială de 5 zile pentru care a fost dispus se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie, cu informarea agresorului despre acest fapt.
Ordinul de protecţie provizoriu poate fi contestat la instanţa de judecată competentă în termen de 48 de ore de la comunicare.
Dacă se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa persoanele care susţin că sunt victime ale violenţei domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecţie de la instanță.
Avocat Tudor Barău