copii

Modalitățile prin care poate fi recunoscut un copil.

Modalitățile prin care poate fi recunoscut un copil. 960 640 Tudor Barău

Codul Civil reglementează modalitatea prin care, un copil, poate fi recunoscut de către un părinte ulterior nașterii acestuia. Desigur sunt situații speciale, însă există modalități de recunoaștere dar și de contestare a acestei recunoașteri. În situația în care, naşterea copilului nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în…

read more

Domiciliul minorului, al celui pus sub interdicţie judecătorească sau față de care a fost instituită curatela.

Domiciliul minorului, al celui pus sub interdicţie judecătorească sau față de care a fost instituită curatela. 1254 836 Tudor Barău

Există situații în care, o persoană trebuie identificată ca având un domiciliu în anumite situații speciale ca cele descrise în titlul articolului. Conform art. 92 din Codul Civil, domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el…

read more

Ordinul de protecție emis de către Instanța de Judecată. Condiții.

Ordinul de protecție emis de către Instanța de Judecată. Condiții. 800 450 Tudor Barău

Deosebit de Ordinul de Protecție provizoriu potrivit prevederilor din art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act…

read more

Ordinul de protecţie provizoriu

Ordinul de protecţie provizoriu 1200 675 Tudor Barău

Există situații de violență în familie față de care se pot emite anumite sancțiuni pentru protejarea persoanelor supuse acestor agresiuni. Ordinul de protecţie provizoriu este una din variante și se emite doar de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane…

read more

Relele tratamente aplicate minorului.

Relele tratamente aplicate minorului. 284 177 Tudor Barău

Conform dispozițiilor din Codul Penal, infracțiunea de relele tratamente aplicate minorului constă în punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul și se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7…

read more

Diurna. Pensie de întreținere minor.

Diurna. Pensie de întreținere minor. 3566 2012 Tudor Barău

Sunt multe situații în care, după desfacerea căsătorie, părintele la care este stabilit domiciliul minorului pentru creșterea și educarea sa, urmează să primească lunar o pensie de întreținere, stabilită prin hotărâre judecătorească. Problema care se ridică vizează: Ce categorii de venituri pot fi luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere? La calcularea modului…

read more

Contractul de închiriere a unui imobil în timpul căsătoriei. Drepturile soților.

Contractul de închiriere a unui imobil în timpul căsătoriei. Drepturile soților. 2000 1200 Tudor Barău

Există multe situații în care, după căsătorie, soți optează să închirieze un imobil în baza unui contract de închiriere. Cât timp sunt căsătoriți fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie. Ce se întîmplă în situația divorțului. După momentul desfacerii…

read more

Răspunderea penală a inculpatului minor. Sancțiuni.

Răspunderea penală a inculpatului minor. Sancțiuni. 1170 771 Tudor Barău

În primul rând trebuie clarificat ce reprezintă răspunderea penală, fiind acea forma a raspunderii juridice și o consecință a nerespectării dispozițiilor juridice de natură penale, modul de constrângere, ca urmare a savarsirii unei infractiunii. Astfel, există mai multe situații în care, minorul poate răspunde penal:  minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani…

read more

Schimbare nume pe cale administrativă. Situații. Procedură. Acte necesare.

Schimbare nume pe cale administrativă. Situații. Procedură. Acte necesare. 1200 1200 Tudor Barău

Există situații în care, numele sau prenumele unei persoane poate fi schimbat pe cale administrativă, însă după îndeplinirea anumitor formalități. Astfel, cererile de schimbare a numelui poate fi dispusă în urmatoarele cazuri: numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod; persoana a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe…

read more

Ce trebuie să știm despre moștenire. Dezbaterea succesiunii. Cine beneficiază și când are loc.

Ce trebuie să știm despre moștenire. Dezbaterea succesiunii. Cine beneficiază și când are loc. 4368 2912 Tudor Barău

Ce trebuie să știm despre moștenire. Dezbaterea succesiunii. Cine beneficiază și când are loc. Moștenirea sau succesiunea, așa cum mai este denumită, reprezintă modalitatea prin care se transmit bunurile unei persoane decedate către una sau mai multe persoane aflate în viață. Există în legislația noastră două tipuri de moșteniri, moștenirea legală și cea testamentară. Există…

read more