Dacă ai obținut o hotărâre judecătorească într-o altă țară și vrei să o pui în aplicare în România, trebuie să urmezi sau procedură specială, numită recunoaștere hotărârii străine sau exequator.
Această procedură este prevăzută de art. 1095 și urm. din Codul de ură civilă și această procedură pentru a avea efecte juridice în România și implicit a executa hotărârea străină pe teritoriul român.
Recunoașterea hotărârilor străine depinde de mai mulți factori, cum ar fi: materia hotărârii, țara în care a fost pronunțată, legea aplicată, respectarea ordinii publice și a dreptului la apărare.
În unele cazuri, recunoașterea este automată, fără a fi nevoie de o intervenție judiciară.
În alte situații, este necesară verificarea și confirmarea părții unei instanțe române.
Un caz special este cel al hotărârilor care se referă la statutul personal al persoanelor, cum ar fi cele privind divorțul, filiația, adopția, etc.
Aceste hotărâri sunt recunoscute de plin drept în România, dacă sunt îndeplinite una dintre următoarele condiții:
- se referă la cetățenii statului unde au fost pronunțate;
- au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al părților;
- au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român.
În plus, aceste hotărâri nu trebuie să fie contrare ordinii publice de drept internațional privat român și să respecte dreptul la apărarea părților.
Pentru celelalte hotărâri străine, care nu se referă la statutul personal, este necesară o procedură judiciară de recunoaștere, care presupune următorii pași:
- depunerea unei cereri de recunoaștere la tribunalul competent, care este cel din circumscripția unde sunt domiciliul sau sediul cel care refuză recunoașterea hotărârii străine sau, în lipsă, Tribunalul București;
- citarea părților la judecată cererii de recunoaștere, cu excepția cazului în care din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunilor;
- verificarea către instanța română a îndeplinirii condițiilor de recunoaștere, care sunt:
- competența indirectă a instanței străine, adică existența unui criteriu de legătură între cauza și instanța care a soluționat-o;
- caracterul definitiv și irevocabil al hotărârii străine, adică inexistența unor căi de atac împotriva ei în statul de origine;
- compatibilitatea hotărârii străine cu ordinea publică de drept internațional privat român, adică respectarea principiilor și valorilor fundamentale ale sistemului juridic român;
- respectarea dreptului la apărare a părților, adică asigurarea unui proces echitabil în statul de origine;
- inexistența unei hotărâri irevocabile pronunțate în România sau în alt stat, care să fie incompatibilă cu hotărârea străină.
Dacă instanța română constată că sunt îndeplinite toate aceste condiții, va pronunța sau hotărâre de recunoaștere a hotărârii străine, care va avea efecte executorii pe teritoriul român.
Avocat Barău Tudor
